Tinerii locotenenti, promoția 2018 a Academiei Militare

Publicat on iunie 23, 2018 în Evenimente

Tinerii locotenenti, promoția 2018 a Academiei Militare

CHIŞINĂU, 23 iunie 2018 – Promoția de absolvenți – 2018 a Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, printre care şi fete, a primit astăzi diplomele de licenţă şi gradul militar de „locotenent”, în cadrul unei festivităţi desfășurate în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului”.

Prim-ministrul Pavel Filip, prezent la eveniment, a felicitat tinerii locotenenţi, evidenţiind importanţa studiilor militare pentru cariera de ofiţer în Armata Naţională. „Academia a fost prima treaptă şi cea mai importantă în viaţa dumneavoastră. Aici aţi învăţat cum se ţine arma în mână, cum să gândiţi şi să acţionaţi, cum să vă ajutaţi reciproc şi să vă construiţi personalitatea de militari şi cetăţeni responsabili ai Republicii Moldova. Tindeţi să fiţi cei mai buni, să aplicaţi pentru cursuri în Europa sau Statele Unite ale Americii, să participaţi la diferite misiuni internaţionale, astfel încât părinţii, prietenii, armata şi întreaga societate să se mândrească cu voi”, a spus Prim-ministrul.

Prim-ministrul, Pavel Filip a ţinut să le felicite şi  absolventele, care fac parte din promoţia 2018 a Academiei Militare. „Sunteţi cele care aţi avut curajul să spargeţi stereotipurile, să demonstraţi că această carieră minunată de militar este nu numai pentru bărbaţi, iar exemplele pe care le avem astăzi în Ministerul Apărării ne demonstrează că femeile sunt la fel de bune ca bărbaţii în cariera militară”, a menţionat Pavel Filip.

Comandantul (rector) al Academiei Militare, colonel Sergiu Plop a menționat că cei 57 de absolvenți au studiat în cadrul instituției timp de patru ani, la trei specialități: conducerea subunităţilor de infanterie, artilerie, comunicaţii şi un absolvent din cadrul Academiei forțelor Aeriene din Statele Unite ale Americii.

La absolvirea instituţiei militare, tinerii au primit diplome de licență, fiind specializați în militărie şi li s-a acordat gradul militar primar al corpului de ofiţeri „locotenent”.

În cadrul ceremoniei, absolvenţi eminenţi au primit medalia „Crucea pentru merit” gradul 3.

Este de menționat că din anul 1992, anul fondării instituţiei, şi până în prezent, peste 1600  de ofiţeri au absolvit Academia Militară. Promoția 2018 fiind a XVIII-a promoție de locotenenți.

">http://