Absolvenţi cu diplome

Publicat on octombrie 28, 2016 în Evenimente

Absolvenţi cu diplome

CHIŞINĂU, 28 octombrie 2016 – Comandantul (rector) al Academiei Militare „Alexandru cel Bun”, colonelul Sergiu PLOP, a înmînat diplomele de absolvire militarilor participanţi la Cursul avansat (interarme) pentru ofiţeri inferiori, desfăşurat de Centrul perfecţionare continuă al instituţiei.

Potrivit locotenent-colonelului Ion COZMA, şeful Centrului perfecţionare continuă, acest curs este necesar în Armata Naţională atît pentru formarea continuă a corpului de ofiţeri inferiori, cît şi pentru pregătirea ofiţerilor în domeniul de activitate la nivel de companie (baterie), batalion (divizion), brigadă.

Scopul cursului este pregătirea ofiţerilor pentru îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu în funcţie de comandant de companie (baterie) şi dezvoltarea competenţelor şi capacităţilor de manager, specialist militar, luptător şi educator.

Cursul avansat (interarme) pentru ofiţeri inferiori a fost organizat şi desfăşurat, de Centrul perfecţionare continuă al Academiei Militare, în perioada 05 septembrie – 28 octombrie curent, la curs au participat 33 ofiţeri.